luni, 10 martie 2014

Ziua din care primăvara începe cu tine

Demult, pământul era un tărâm magic unde oamenii și animalele vorbeau aceeași limbă. Toate erau perfecte, pentru că nu inventase nimeni cearta, ura, invidia, tristețea sau răutatea. Singura problemă era că nu exista decât un anotimp: iarna. Totul era alb: și copacii, și animalele, și florile iar oamenii aveau părul alb. Dar într-o zi s-a întâmplat ceva minunat și nemaivăzut: s-a născut o fetiță cu părul negru.

Nu mai pomenise nimeni până atunci așa ceva, așa că toți voiau s-o vadă. Dar casa ei era mică-mică și nu încăpeau acolo prea mulți, așa că, mama sa a decis să o scoată afară, într-un pătuț pufos din puf de pinguin polar. Afară era soare și, când prima rază a mângâiat fetița, aceasta a zâmbit așa cum nimeni nu mai zâmbise până atunci. A zâmbit și, în acel moment, a apărut pe cer un minunat curcubeu. Înghețat, că acolo era doar iarnă... Dar fetița era magică și, când a zâmbit iar, curcubeul a început să se topească și culorile au căzut, în picuri mari, peste pământ. Afară s-a încălzit și a apărut iarbă verde, flori de toate nuanțele posibile, iar oamenii, brusc, nu mai aveau părul alb.

Aceasta a fost întâia zi colorată din lume. Și de primăvară.

Acum, deși fetița a crescut, continuă să coloreze viețile oamenilor pe care-i întâlnește. A mea? A mea-i cea mai colorată dintre toate, pentru că mie mi-a zâmbit mereu cel mai frumos curcubeu! Sâca-sâc! :D

La mulți ani, prieten magic!


P.S. Acum, hug baban în: 3...2...1...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu