joi, 16 ianuarie 2014

Povești de lună plină

În nopțile cu lună plină unii se transformă în oameni-lupi. Altora le cresc aripi și devin bufnițe albe care știu să răspundă la orice întrebare, pământeană sau nu. Mie, dacă sunt la munte, îmi cresc urechile și mă transform în elf, apoi cutreier pădurea sărind dintr-un copac în altul. Aici, în oraș, nu. Aici doar mi se ascut simțurile. Și știu mai multe lucruri. Ceea ce-i un lucru nu tocmai bun, mai ales că oricum mereu știu mai multe decât aș vrea...

În nopțile cu lună plină visele nu-s doar vise. Sunt locuri magice iar tu trăiești cu adevărat acolo, în ele. Dimineața ai impresia că te trezești din somn, dar de fapt tu n-ai dormit deloc. Și, dacă știi cum să faci, poți rămâne de tot acolo. În vis. Dar asta e ceva foarte rar... Pentru că, de cele mai multe ori, luna plină transformă visele-n coșmaruri. Și, normal, cine naiba ar vrea să se mute pentru totdeauna în așa ceva...

Dacă nu reușești să-ți contopești energia ta cu cea a lunii, nu mai rămâi la fel. Adică, oricum nopțile cu lună plină te transformă, dar depinde cum și în ce. În cine...

Când te-am cunoscut era lună plină și am știut ce-o să însemni pentru mine. La dracu', am avut dreptate... A fost o senzație atât de puternică, de am știut imediat cât de greu o să fie să te scot din mine. Fără ajutorul tău n-aș reuși. Sunt curioasă dacă ți-ai dat seama de asta. Probabil nu. Sunt curioasă dacă-ți dai vreodată seama cât de mult te-ai transformat. Aș vrea să te mai țin o dată de mână într-o noapte ca cea în care te-am cunoscut. Aș vrea să știu cine ești. Și aș putea să te fac și pe tine să te vezi. Dar poate-i mai bine să nu... Se spune că poți să te privești pe tine însuți fără nici un fel de pericol doar dacă ești foarte puternic. Tu nu știu dacă mai ești.

În noaptea asta n-o să mă transform în elf. Pădurea e departe. Și tu. Dar, ca de fiecare dată, o să simt totul mai clar. În noaptea asta o să vin la tine-n vis. Și-o să-ți arăt cum te iubesc. Așa că, mâine să nu te miri că obosești repede. O să fie din cauză că ai stat cu mine toată noaptea...

În rest... Dacă ieșiți afară în noaptea asta și vedeți un pixie, spuneți-i repede o dorință, e obligat să v-o îndeplinească. Bună dimineața!

 
Demis Roussos - Quand je t'aime

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu