Vreau...

Nu mai știu ce să fac, ce să cred și cum să mă port. Cu alții și cu mine. Mă simt înțepenită într-un punct din care nu mai știu cum să plec. Mi se întâmplă chestii picate din senin, pe care nu le așteptam, nu le vreau și nu le înțeleg. Logica mea ciudat imbatabilă scârțâie și nu mai funcționează impecabil, ca înainte. O fi dat, săraca, bir cu fugiții... Gândesc prea mult, gândesc prost, sau refuz să mai gândesc. Încerc să-mi zic că totul e ok, dar știu că nu prea e, deci nu-mi iese. Nu reușesc niciodată să mint ca să-mi fie bine. Nici pe alții, nici pe mine.

Dacă-ți spun ceva, poți fi sigur că așa e. Nu mint, deci dacă-mi zici și tu ceva o să cred. O să cred fără să mă gândesc că s-ar putea să nu fie așa. O să cred pentru că încă mă port ca un copil și am impresia că, dacă eu zic adevărul, toți ceilalți fac la fel. O să cred, chiar dacă știu că mă minți... Și o să te cred de multe ori. Asta până nu te mai cred. Iar momentul ăla e nașpa. Foarte...

Sunt un om simplu. Nu în sensul de limitat... Simplu în ceea ce simt: te iubesc, sau nu. Simplu în felul în care mă port cu ceilalți: te plac, mă simt bine cu tine - te țin alături, dacă nu, asta e... Simplu în felul în care percep situațiile: nu fac scenarii, nu disec ce-mi spui și nu trăiesc viața ca pe un joc de șah, unde trebuie să știi care vor fi următoarele mutări. Și când gândesc o fac simplu: fac legături de cele mai multe ori din instinct, foarte logic și nu mă pierd în amănunte nesemnificative. Dar, în ultimul timp, totul pare mult prea complicat ca să mai fiu atât de simplă... De asta nu-i prea pricep pe cei care-și umplu singuri viața cu căcaturi inutile, cu intrigi de doi lei, minciuni ridicole, sau cu drame de grădiniță, gen: Ionel nu s-a jucat cu mine azi, mă duc să-i sparg mingea să-l fac să plângă.

Cățelul meu are probleme. Cățelul meu e copilul meu. Și când copilul tău are ceva nasol, nu mai contează alte prostii. Nu mai contează nimic, până nu-l vezi bine. Apoi o să pot începe să gândesc iar prea mult, prost sau o să refuz să gândesc...

Vreau un pui de vânt să-mi alunge norii. Vreau soarele înapoi pe strada mea, vreau mare, vreau să mă strângi în  brațe.

În rest... Viața ar fi foarte simplă dacă nu ne-am complica-o noi... Bună dimineața!