luni, 31 decembrie 2012

Sfârșitul lumii

Nu, nu vă speriați, glumesc doar. Nu e programat nici un sfârșit de lume azi. Doar unul de an. Sau de lună... Sau, în cazul meu, un sfârșit de sticlă de suc, tocmai am terminat una, de bani, am rămas fără, de tine, a fost ciudat să vorbim așa ieri... La sfârșitul de an fiscal nu vreau să mă gândesc, că asta implică hârtii de completat, calcule de făcut și cozi la care trebuie să stau.

Începusem aseară să scriu o postare roz și dulce, cu fluturași, floricele, zâmbete și chestii frumoase. Până mi-a zdrăngănit odată tavanu' în cap de mi-a tăiat cheful de lucruri sweet. Pentru că, da, vecina mea trânticioasă s-a întors acasă, a hârâit 2 ore scaunele și și-a scăpat pe jos, nu știu, dulapul din bucătărie, cred, după ce zgomot a făcut! Deci adio fun și chef de scris chestii pozitive... Plus că, m-am gândit eu că cei care sunt mereu acolo, lângă mine, știu ce mi-a fost bine sau rău, ce m-a bucurat sau ce m-a durut. Pe restul, oricum nu cred că-i interesează așa mult de viața mea, deci n-are rost să-i plictisesc cu povești și bilanțuri de sfârșit de an...

Am vrut să scriu totuși ceva, ca să le spun LA MULȚI ANI celor care mă citesc: pentru că mă cunosc, pentru că-i amuză, sau îi enervează..., din curiozitate, pentru că vor să vadă dacă n-am murit cumva, sau că au ajuns la mine dintr-o întâmplare și se mai întorc periodic să vadă cum bat câmpii... Să aveți un an frumos, colorat, cald și cu un portofel supraponderal spre obez. Cu oameni dragi și buni în jurul vostru, cu familii sănătoase, cu căței, pisici, pești sau alte animăluțe lângă, în pat sau peste voi. Cu zâmbete sincere, îmbrățișări strânse și multe curcubeie. Cu vacanțe faine tare, ieșiri fără număr, bere rece, cafea cu muuuult lapte, prieteni nebuni alături și cuvinte de toate felurile, numa' frumoase și bucuroase să fie.

Și mai vreau să zic ceva. La mulți ani, bestie! Să fii bine, enervant de bine!

marți, 25 decembrie 2012

Azi. O zi normală...

Azi am băut, pentru prima dată, țuică fiartă. Și am aflat și cum se traduce beutura respectivă în engleză: romanian plum brandy. Sună ciudat, dubios și nu așa bun ca: țuică. Se arde zahăr, nici prea mult, nici prea puțin, doar cât să se coloreze oleacă și să umple camera de miros dulce de caramel. Se stinge ușurel cu țuică (pronunțată de francezi "suica" și turnată pe gât până se termină sticla...). Șapte boabe de piper și scorțișoară cât încape pe vârfu' ascuțit al unui cuțit mai mic. Se păzește, cu nasu' plasat deasupra, până începe să bolborosească pe limba ei și se numără răruț până la 120. Nu se pune în shot-uri, să nu crape, se aleg cănițe drăguțe, rumene și încăpătoare și se îndestulează cu lichidul care tre' să arate a whisky vechi dar să pută a țuică de prună din aia mică, slabă și afurisită.

În acest punct, ești deja pe jumate mucificat, pentru că, da, ai stat cu nasu' deasupra ibricului să studiezi procesul de fabricare. A, să nu uităm, fix în acest moment se aruncă delicat în căni 2 feliuțe de mandarine, clementine sau alte citrice terminate în "ine" sau nu... Mai tragi în piept vreo două nasuri de aburi, că face bine la răceală, și iei o gură. Prima te face să tușești cu patos și te face să simți că ai gât precum și fiecare centimetru din el. Te vaiți că frige, că-i tare, că mai trebuie zahăr, bla, bla, bla da', până se răcește, tre' să gați cana. Dacă nu, se poate încălzi la microunde, nu explodează și nici nu devine cană flambată. Când ai terminat tot, ești matrafoxat, paleta, abcd urs (cuvinte împrumutate din înțelepciunea prietenilor...)

Se povestesc, râzând prea mult, diverse chestii interesante sau nu, asta nu contează, se trag concluzii filozofice, se mai chinuie o mâță, mai o țigară, mai un nas roșu, te mai bâlbâi puțin și apoi râzi iară, din astea... Și se pleacă acasă devreme și pe jos. Ca frigul să te aducă la realitate. Dar cum realitatea-i relativă...

Pe stradă am observat că am plecat de la tine cu doi viruși, se țineau strâns de haina mea. Le-am tușit în nas, i-am desprins de pe mine și i-am agățat de primul copac. Dacă-i vrei înapoi, tre' să ieși să-i recuperezi, eu am ajuns deja acasă, nu mai ies în seara asta. Dar să știi că păreau fericiți, cred că o să le placă să înghețe bocnă până mâine!

Pe drum până acasă, am scris în gând o postare. Era foarte funny. Nu, nu-i asta, asta e alta, pe aia am uitat-o... Dar, la semafor am văzut o mașină-ren. Sau era ren-mașină? Nu știu, avea coarne maro, nas roșu, 4 roți, arăta ca o mașină, stătea la stop și, când a pornit, făcea vrum-vruuummmm... Știu la ce te gândești în momentrul ăsta, da' nu e de la țuica fiartă! Chiar era la semafor o reno-mașino-ren. Și mai era, pe partea cealaltă a străzii, un grup de neni și tante cu căciuli de blană, foste vedete în timpul regimului comunist, năpârlite și uzate acum. De căciuli vorbesc, pe posesori nu i-am studiat foarte bine, deci nu pot zice nimic despre. Doar că vorbeau prea tare. Poate asta era de la țuică fiartă. A lor...

Am o gărgăriță pe degetul din mijloc, mâna stângă. Îi tot zboară câte o bulină și tre' s-o refac. Până o să mă enervez și o s-o șterg. Și o să desenez alta, poate pe alt deget. Guru a zis că nu pot avea încredere în gărgărițele zburătoare. Așa o fi... Dar aș avea încredere într-un dragon. Vreau unul doar al meu. Și nu știu de ce tot repet asta de ceva timp... Guru nu știe nimic despre dragoni. Poate o să scriu despre ei și o să-ți explic ce și cum. Poate, nu promit...

După ce termini de băut tot elixirul din căniță, trebuie neapărat să mănânci feliile de mandarină. Sau clementină. Sau ce ai pus tu acolo...

LA MULȚI ANI, Cristi! ;)

P.S. De ce dracu' Moș Crăciunu' lor face " ho ho ho!" ???
P.S. bis. N-am mâncat nici cârnați, nici sarmale, răcitură, salată boeuf, friptură sau jumări. Pentru că n-am făcut. Pentru că și azi, chiar dacă-i sărbătoare, Crăciun, zi specială, stomacu' meu n-a crescut peste noapte și în el încape aceeași cantitate de haleală ca de obicei... Deci, am ras dimineață o feliuță de tobă și 2 cm de lebăr, primite de la o vecină, pe la 3, în deplasare, o troacă de șorici fraged împărțită cu 2 pisici și seara un polonic jumate de ciorbă genială de văcuță, făcută de mine. Și, dacă nu mi-ar fi așa lene la ora asta, mi-aș trânti și un pudding de ciocolată. Dar îmi e, deci...mâine...

Crăciun fericit și îndopare plăcută în continuare!

joi, 13 decembrie 2012

Înainte de somn

A plecaaaaat!!! Cică vine înainte de sărbători, da' poate vede ce zăpadă e în țară și decide să mai stea acolo până după. Până la primăvară, eventual! Cum cine? Vecina troncănitoare, hâhâitoare și scăpătoare de chestii tari care fac zgomot la impactul cu podeaua ei/tavanu' meu... Așa că, noaptea asta voi dormi ca bolovanu'. Sper... Am și nevoie, că tot răcită îs, tot tușesc ca un măgar meloman, dependent de serenade sub clar de lună sau balcoane cu domnițe frumoase în ele.

Chiar, de ce se zice: am dormit ca un prunc? Ăia nu dorm! Bugină oleacă și apoi, când te aștepți mai puțin și ți-e somnul mai dulce, încep să ragă din diverse motive: foame, crampe, plictiseală... Probabil și eu am mai făcut așa, da' ai mei zic că am fost cuminte. Și eu nu pot decât să-i cred!

Dar apropo de asta, am văzut ieri cea mai creepy chestie posibilă. Adică o știam mai demult, dar ieri am dat din nou de ea: bebeluși miniaturali din fimo. Frateee... Îs siniștri rău de tot! De ce dracu' s-ar pune cineva să facă așa ceva? Adică să faci copia perfectă a unui plod nou-născut, din ăla umflat, urât, cu pielea creață, care nu-și poate ține nici măcar ochii bine deschiși... Da, recunosc, cei pe care i-am văzut eu, îs făcuți cu foarte mare măiestrie, jos pălăria pentru talentul artistului, da' asta nu-i face mai drăguți sau mai puțin siniștri... Plus că, în majoritatea pozelor sunt prezentați ținuți în palmă. Mă trec fiorii ori de câte ori văd o poză din aia. Cum să ții în mână așa ceva? Yack! Sigur unora le plac maxim și dau o căruță de bani ca să-și cumpere și ei un mini-scarry-baby și, sincer, nu vreau să știu sau să mă gândesc ce-ai putea face cu așa ceva... Mie mi se par siniștri și grețoși. Asta e, gusturile nu se discută... Și acum, pe bune că nu m-aș supăra dacă s-ar trezi cineva care mi-ar zice, revoltat la culme, că și gărgărițele mele-s la fel, că de fapt îs niște gândaci scârboși, cu multe picioare, care uneori zboară. Ookk... Da' măcar alea-s vesele, colorate și te fac să zâmbești. Cel puțin pe mine... Da' ce știu eu, că nu fac parte din categoria peroanelor "normale" care visează de mici să se căsătorească, să producă moștenitori și apoi să vorbească numa' despre ei...

Așa că, dacă vă chinuie pe careva talentu', vă rog eu frumos de tot, nu faceți așa ceva! Mai bine morcovi, oițe, pinguini, râme, creiere roz... Sau pui de căței, ca în poza de alături, nu că-s scumpi tare? Înainte să răspundă careva "nu", vă anunț că ăla de sus seamănă cu copilu' meu, care e cel mai frumos și mai deștept din lume! Deci, dragi artiști prezenți sau viitori, vă doresc succes maxim, numa' să nu vă apucați de mini-bebeluși hidoși cu care n-ai ce face decât să aduci celor mai sensibil la inimă junghiuri, vise urâte și dureri de cap.

În rest, toate bune. Nu-mi vine să cred că nu-mi zornăie tavanul, că nu trepidează și nu se aude nimic deasupra capului... Aaaaaa... Liniște...

miercuri, 12 decembrie 2012

12. 12. douămii12

E 12 și 12 minute. AM... 12 a 12-a 2012. Azi nu se întâmplă nimic? Adică, ceva alinieri de planete, invazii extraterestre, avalanșe în Sahara, cutremur de mică adâncime la acvariul din Constanța, furtuni de nisip pe fundul Atlanticului, sau poate o înflorire bruscă a vișinului din fața blocului... Ceva? Orice? Nimic?

Cică pe 21 a 12-a e sfârșitu' lumii. De ce atunci și nu pe 12? Da, știu, pentru că așa au zis maiașii sau cam așa ceva... 21 e săptămâna viitoare iar eu am târg! Primul Târg de Crăciun din oraș... Cam amețit, ce-i drept, că cică vor fi doar câteva, patru, căsuțe populate doar de noi, tabăra creatorilor populari din urbe, frumos decorate și plasate într-un parc central unde e un brad mare, luminos, un om de zăpadă, parcă, și un ren! Deci sigur n-o să se sfârșească atunci lumea, e prea interesantă acțiunea iar eu o să am treabă în ziua aia. Mama, azi: "vineri începe târgul? și te duci, că e sfârșitul lumii și vreau să stai acasă"... Hmmm... Dacă chiar ar fi ceva, sunt sigură că nu contează unde o să mă aflu eu, lumea ar putea să se sfârșească foarte bine și fără mine!

Deci, am stabilit: vinerea viitoare, mă, lume, nu fă figuri... Pe 21, eu, mâțele, gărgărițele mele și numai vom îngheța artistic în parc, lângă ren și termosul cu vin fiert. Că ce târg de iarnă e ăla fără un vin fiert de mine, cu mix-ul propriu și secret de condimente?

Cu alte cuvinte, azi pe 12 va fi booooring. Nici un eveniment special, nimic interesant, toate vechi și noi în toate...

Mâine, adică azi..., vrei să-ți mai trimit un pup? Prin delegat! Sau poate vrei 12... Pe care să le întorci, transformate-n hugus giganticus, cu prima ocazie! Și nu te uita afară, nu ninge. E doar aer alb solid care se scutură din Univers. O să dispară mai devreme sau mai târziu, să știi. Promit!

Mâine, adică azi..., cu ocazia că e 12 a 12-a, a anului cu 12 în coadă, o să mai vorbești mult cu mine? Măcar  cu atâta lucru să mă pot lăuda și eu că s-a întâmplat special...

luni, 10 decembrie 2012

Nervi și zâmbete

Azi m-am tuns. În sfârșit! Mai aveam puțin și arătam ca omul peșterilor, gâtul nu mi se mai vedea de păr și bretonul ajunsese mult sub nas. Încă puțin și puteam zice, uneori, că am mustață... Sau, după alte păreri, arătam ca un cățel. Asta spus serios, cu un zâmbet angelic... Dar gata cu toate astea, acum arăt gigea, fiecare fir tuns perfect, fiecare șuviță la locul ei, toate formând un tot unitar perfect!

Am început cu partea frumoasă a zilei, că-n rest...

Mi-e frig, mi se înfundă nasu' și cohăi de n-am aer. Iau pastile degeaba, mama mă îndoapă cu sirop de pătlagină producție proprie degeaba, iar ceaiul e și el la fel de degeaba! Eu tușesc în continuare în rafale, pe mai multe voci, scoțând câteodată niște sunete sinistre ce amintesc de vântul care șuieră prin casele bântuite de fantome din filmele horror.

Apoi, mă termină nervos tanti de deasupra mea. Care pare blândă, politicoasă și de treabă. Asta până nu începe să hârâie mobilele, să spele multe lucruri și să scape mereu, fără oprire, câte ceva: cutii pline și alte chestii. Și prin "alte chestii" nu înțeleg furculița sau bateria de la ceas, ci ceva gen sertarul cu tacâmuri și bateria de la mașină! Toate astea, alternativ, ori până la 4 dimineață, ori de la 4 dimineața... Adică exact la orele la care se presupune că ar trebui să doarmă dusă. Aș, ce somn... Zgomot, duduieli și hârșâieli toată noaptea. Drept urmare, mă culc și mă trezesc la ore anapoda, altele decât cele la care vreau sau îs obișnuită. Ghiciți ce? Azi și-a început programul mai devreme, deja e activă!

Așa că, tocmai mi-am amintit că mă enervează șoferii de maxi-taxi care stau minute în șir în stații, mult peste timpul legal sau cel de bun simț, iar apoi mai stau și la fiecare căcat de semafor de pe traseu, chiar dacă e verde și ar putea trece. Mai stau oleacă la cerșit și acolo, poate se mai suie vreun fraier înghețat sau murat de ploaie. Și mă mai enervează șoferii de maxi care se uită ca boii la mine când îi salut și apoi se întorc fără să răspundă. De ce-i salut? Nu știu, așa sunt eu, când intru undeva, salut, că nu mă doare gura... Și azi m-a scos din sărite și șoferul de taxi care s-a scuzat, pe banii mei, că e nou și nu știe bine străzile, deci de aia a ratat strada pe care trebuia să ajung și a avut un traseu ca pișatu' boului, pe ocolite, străzi paralele și străduțe...

Îs obosită și nervoasă și nu pot bea whisky că am uitat să-mi iau cola iar acum e prea târziu ca să mai ies. Târziu și mi-e frig și mai bine nu mai beau nimic. Apă de la canal sau ceai antitusiv sunt cele două opțiuni pe care le am la ora asta. Cred c-o să aleg o supă toxică de legume. Nu era printre opțiunile prezentate mai sus dar văd colțul unui plic pe masă. Sper să nu fie ăla gol de la supa de aseară...

Și azi m-am tot gândit la ceva. Mă enervează că nu ți se îndeplinește odată dorința. AIA. O știi care. Nu ți-am zis, da' mă enervează universul că nu ți-o îndeplinește! Dar eu încă mai sper. Așa-s copiii, speră fără limite. Iar eu îs un copil mare și sper să fii bine de tot. Să ai un zâmbet complet și să nu mai văd uneori umbre triste în ochii tăi. În curând începe un nou an. Nu-mi vine să cred cât de repede a trecut ăsta... Un an nou, o dorință veche și o rezolvare perfectă!

Azi am făcut schimb de steluțe și a fost fain. Am zâmbit.
Azi am fost "mâț" și am zâmbit. Așa cum am făcut acum ceva timp la remarca: "ai ochi de husky"...
Azi am vrut să vorbesc cu tine pentru că mi s-a făcut cam dor.
Azi m-am tuns și-mi place cum îmi stă!

miercuri, 5 decembrie 2012

Ză end

Etapa 30. SuperBlog 2012. Ultima.

Anul ăsta a fost episodul 2 pentru mine. Anul ăsta a fost mai simplu, pentru că deja știam cum e și cu ce se mănâncă. Anul ăsta m-am distrat și m-am jucat cu situații fantastice, idei nebune, cuvinte și povești. Anul ăsta am avut 80 de ani, am fost eu, un artist îndrăgostit, extraterestru și șurub... Anul ăsta am primit comentarii de la cei care mi-au notat postările și a fost frumos. Ca de obicei, am stat cuminte în lumea mea, n-am avut porniri războinice,  n-am aruncat proiectile de noroi în nimeni, nu m-a ros invidia, n-am sărit la beregata sponsorilor sau a altcuiva, nu m-am certat, n-am criticat și n-am simțit nevoia să mă laud public cu notele mele. I-am urmărit, din când în când, pe alții făcând asta și am zâmbit sau m-am încruntat.

În rest... În primul rând, m-am bucurat TARE că a dispărut limita de cuvinte, care mă omora... A fost perfect că doar clasamentul general a fost public și mi s-a părut ingenioasă chestia aia automată de calculat penalitățile la secundă. Și mi-au plăcut probele! Mă rog, majoritatea, cele la care am avut ce scrie, la care am putut să dau frâu liber imaginației și să mă desfășor în toată splendoarea nebuniei mele: Luxury, Delaco, Toyota, NH... Dar preferatele mele au fost cele de la Oktal, acesta fiind și sponsorul meu favorit! De ce? Păi simplu: au propus probe haioase, eu am scris în stilul meu trăznit iar ei au avut un juriu pe placul meu, dotat cu cantități generoase de simț al umorului. Plus că au pus accentul pe creativitatea noastră și nu pe cât de "tehnici" suntem sau putem scrie. De aceea, am scormonit bine de tot pe site-ul Magia Florilor și am găsit buchetul perfect: cel din dreapta -->! E vesel, delicat, are un aer boem și arată beton/marfă/meserie...

Sponsori noi pentru anul viitor? Nu prea am idei... Sau da, ați putea încerca cu Milka! Speranța că pot câștiga un bax întreg, greu, plin cu ciocolată, ciocolată, CIOCOLATĂ, m-ar motiva să creez niște adevărate capodopere din cuvinte! Pe bune! Sau Kandia, tre' să testați Moș Crăciunii cu caramel! Yummy... :D

Altceva pentru concursul de anul viitor? Aș vrea să fie ca acum, cuvinte câte-mi trebuie, fără limite și cifre care să-mi streseze neuronul! Mi-ar plăcea mult să nu se mai schimbe regulile în timpul jocului, cum s-a întâmplat anul ăsta cu capitolul ce se referea la contestații... Și aș mai vrea ca cei care participă să se gândească puțin înainte să scrie sau să spună tâmpenii pe propriul blog sau pe grup! Poți să-ți faci cunoscută părerea și frumos, pe un ton calm, fără aluzii nasoale și cuvinte urâte, fără să-i ataci pe cei care gândesc diferit de tine și fără să împarți palme cui se nimerește. Zic și eu...

Înainte să închei, mai am de zis 2 chestii de maximă importanță.
1. Știu că proba asta e despre sponsorul preferat, dar eu am ales și pentru Claudia un aranjament: Unul mare și frumos ca răbdarea ei din timpul concursului! -->
2. Vreau să mulțumesc pentru comentariile pe care mi le-au lăsat cei care mi-au notat postările. Mi s-a părut o chestie foarte faină, m-au făcut să mă simt bine, să simt că "sponsorii" sunt persoane reale, nu produse sau servicii... Am scris totul din inimă și m-am bucurat să știu că am adus un zâmbet celor din spatele probelor. Acolo unde a fost cazul...



Sper că n-am scris prea târziu postarea asta și sponsorul meu preferat va primi în realitate cadoul meu încă virtual... Împreună cu o cutie de cuvinte frumoase, un sac cu zâmbete și vreo câteva kilograme de urări pozitive!

Să ne vedem cu bine la anul!

marți, 4 decembrie 2012

Doi fulgi

Știi că fulgii de zăpadă nu seamănă între ei, nu? Fiecare e altfel, nu există doi la fel. Amprente de fulgi...

Dar într-un decembrie friguros, un nor care se plictisea s-a întrecut pe el însuși și a creat două bucățele de gheață identice. Erau mici de tot și, când s-au văzut, s-au recunoscut imediat. Erau fulgi gemeni! Primul era celălalt și invers. Nici o dunguță în plus, nici un milimetru de ac diferență. Au zâmbit unul la altul și au început să danseze pe cerul de un albastru foarte albastru. În jurul lor erau alți fulgi, unii mai mari, unii prinși în hore ad-hoc, alții se alergau dar toți alunecau încet spre pământ. Fulgii gemeni, fiind foarte mici, nu aveau viteză, deci au zburat mult prin aerul rece și mirosind a iarnă. Toți se mirau când îi observau, pentru că nimeni nu mai văzuse până atunci, niciodată, doi fulgi identici. Și ei se alergau și râdeau, se înălțau și coborau iar. Până au ajuns jos s-au distrat tare, au cântat și au zâmbit unul la celălalt.

Dar pământul era prea cald... Au căzut pe o frunză încă verde de trifoi sălbatic și s-au transformat imediat în două picături în care soarele desena curcubeie. Două cristale lichide. Gemene. Pe o frunză norocoasă de trifoi... Care apoi se vor transforma în doi mini-norișori la fel de gemeni!

Și au hotărât să rămână mereu unul lângă celălalt, orice s-ar întâmpla.

Uneori, în decembrie se întâmplă lucruri magice...

sâmbătă, 1 decembrie 2012

Dacă aș fi partener media

Și uite așa, cu această probă, se mai termină un SuperBlog. Al doilea pentru mine. Iar proba de azi e cireașa de pe tort, ca să zic așa...N-am lucrat niciodată în media, mi-ar plăcea mult, dar nu știu dacă m-aș pricepe... Dacă stau să mă uit la partenerii media de anul ăsta, mă intimidez, toți îs "mari", cu nume sonore și foarte cunoscuți în online. RadioLynx.ro, Trilulilu, Connect, PHOTO Magazine, PRwave, 121.ro, Robintel.ro, Obisnuit.eu, MoneyWatch.ro, ArenaIT.net, JurnalLifeStyle.ro.

Radio Lynx e cel mai tare radio independent, privat, exclusiv online, din România. Am urmărit multe dintre emisiunile dedicate SuperBlog-ului și clar mi-ar fi plăcut și mie să-mi bag codița pe acolo. Îmi place să vorbesc dacă mă atrage subiectul, dacă nu, refuz să dau din gură și tac cu grație. Ei bine, acolo mi-ar fi plăcut să zic verzi și uscate despre tot și despre toate, mi-ar fi plăcut să fac emisiuni în care să invit blogerii mei preferați și apoi să stau cu ei la povești despre teme, bloguri, concurs. Sigur ar fi ieșit niște emisiuni beton! Doar că... E o problemă aici. Aș fi încântată să fac asta, aș arăta ca un plod cu o jucărie nouă, singura problemă, MARE, e că-s timidă. Mda...poate în scris nu par, dar sunt. Dacă trebuie să țin discursuri sau să vorbesc de față cu n oameni, tac ca melcu'... Zici că mi-am înghițit limba, că mi-au mâncat-o șoriceii, din astea, ați priceput ce vreau să zic, nu? O astfel de emisiune ar ieși genial doar dacă ar decora cei de la radio camera ca o cafenea și m-ar păcăli că ne vedem ca-ntre prieteni, să ne cunoaștem și să discutăm despre concurs. Atunci, daaaaa, aș fi în elementul meu și ar ieși fain. Na, sunt sinceră, așa stă treaba, mi-ar plăcea maxim o colaborare cu Radio Lynx dar, cum nu prea aș vrea să mă înroșesc ca un bec și să mă bâlbâi pe acolo, va trebui să mă gândesc la altceva...

Trilulilu e cea mai mare comunitate online din România. Cum acolo poți "sălta" filmulețe, muzică și poze, mă gândesc că aș putea promova perfect SuperBlog-ul. La cântat nu mă pricep, adică sunetele pe care le scot nu pot fi numite muzică ci orice altceva, putând foarte bine fi coloana sonoră al oricărui film de groază, răgete de animale preistorice sau dialecte extraterestre... Dar aș putea face filmulețe amuzante, poze prelucrate și desene care mai de care mai sugestive. Să afle toată lumea ce concurs meserie există pe plaiurile noastre! Să citească, să-l urmărească, să se înscrie și să ne batem apoi, în luptă dreaptă, în teme și postări, până cei mai buni vor câștiga!

121.ro, comunitatea femeilor senzaționale, un site care rezistă de 11 ani pe net și care-i înfloritor, ar putea fi locul unde să scriu unele sau altele despre SuperBlog. Fiind un site destinat femeilor, e locul ideal pentru promovare. Pentru că, da, dom'le, femeile sunt atente la detalii, citesc cu răbdare, sunt curioase și, dacă află una ceva clar o să zică tuturor prietenelor, vecinelor și verișoarelor... Așa că, promovare garantată! Mai ales dacă aș scrie pe acolo ceva postări amuzante, pline de sentimente pozitive și de chestii interesante!

Apoi Connect, cea mai mare revistă de telecomunicații din Europa și PHOTO Magazin, revistă de tehnică și artă fotografică, iar îmi fac cu ochiul... Mi-ar plăcea să colaborez cu oricare dintre ele, pentru că e vorba de presă scrisă, iar la scris se pare că mă pricep olecuță... Nu știu cât de bine, dar sigur nu m-aș face de râs cu articole despre SuperBlog sau orice altceva legat de asta. Plus că aș putea promova concursul prin poze, una dintre pasiunile mele secrete. Mi-ar plăcea să mă joc de-a reporterul, să vorbesc cu bloggerii, să scriu despre ei, să-i fac cunoscuți (mai ales pe cei care, de obicei, nu ies la lumină, care stau cuminți în băncuța lor, dar care sunt tari de tot), să-i pun să vorbească despre blogul lor și despre ce i-a determinat să participe la un concurs atât de "mare și serios", toate astea colorate cu fotografii din lumea fiecăruia dintre ei. Știu că o redacție atât de mare e un loc foarte serios, unde fiecare știe ce are de făcut și-și vede de treaba lui, unde, la fel ca în concursul nostru, există teme și termene limită... Dar, cum eu mi-s un berbec vesel și nebun, mi-ar plăcea să aduc voie bună în redacție, cu idei trăznite, articole care ies din tipare sau cu stilul meu zăpăcit de scris... Și apoi, dacă tot aș fi colaboratorul unei ditamai reviste, m-aș lega și de ceea ce fac eu mai bine, de pictură: aș face insigne haioase cu SuperBlog-ul și le-aș pune la bătaie, cei mai buni concurenți să le câștige. Știu că nu-i mare lucru în comparație cu premiile foarte mari oferite de organizatori, dar mă gândesc că poate nu chiar toți care participă la acest concurs o fac doar pentru bani, poate unii au și alte motive și ar aprecia și micul meu "premiu". :)

Blogurile partenere ar fi și ele perfecte pentru o colaborare. Deja acestea scriu despre concurs atât înainte dar și pe parcursul lui. Chiar dacă sunt total diferite de blogul meu, sigur nu le-ar dăuna ceva guest-post-uri scrise în stilul meu, care ar aduce puțină voie bună printre toate chestiile serioase de acolo.

Acestea fiind scrie, eu mă retrag. O șterg la treabă, particip la Târgul creatorilor populari din orașul meu și tre' să mă duc acolo, pe baricade, că am dezertat pentru o oră, ca să scriu postarea de față...

SuperBlog 2012, etapa 29.