Tehno-Ina din viitor...

Întotdeauna mi-a plăcut tehnologia. Nu întotdeauna am avut și portofelul atât de plin încât să-mi permit să-mi iau tot ce am vrut. Dar, de multe ori când l-am întrebat, am primit acceptul lui binevoitor... Așa, când a apărut game-boy-ul, ochii mi se transformau în inimioare ori de câte ori vedeam unul. Am avut, m-am jucat, m-am plictisit repede. Apoi mi-a cășunat că vreau reportofon. L-am primit cadou pe cel mai tare din parcare. Așa s-a întâmplat și cu walkman-ul, Cd player-ul, mp3-ul... Cu toate astea, primul calculator mi l-am luat abia acum vreo 3 ani... Un laptop, ăsta pe care tastez acum cu drag și spor! Și am devenit dependentă de el.

Mai am puțin și împlinesc...aaaaaaa...nu, nu vreau să mă gândesc la asta că mă deprim! Pentru că, dacă-s optimistă, vârsta respectivă ar însemna cam mijlocul vieții. Clar, asta dacă nu alunec mâine în congelator, în timp ce scot înghețata și nu pic cu tâmpla de colțul cașcavalului, sau dacă nu-mi aterizează-n cap, săptămâna viitoare, un OZN... Dar vorbeam de optimism... Deci, mai bine nu mă mai gândesc câți ani am acum ci fac un salt, cu boltă, înainte și ajung la 80 de ani, de exemplu. Nu sunt foarte sigură că vreau să-mi imaginez asta, dar să încercăm...

Mai întâi, mă văd tot în blugi, tricou și ghete, cu aceiași prieteni, sper..., dar cu alt și anume laptop! Aoleu, stați așa, tocmai am scris asta pe el, deci a văzut, poate se supără și începe să-mi facă figuri, și-mi arată el ce înseamnă să fii respins... Nu, dragule, mă gândeam că atunci o să fii bătrân, obosit și o să ai nevoie de odihnă după nenumărații ani în care m-ai servit cu credință! O să ai locul tău de cinste pe un raft, de unde o să privești generația tânără. (Am întors-o bine? Șșșșșșt, să nu se prindă!) Reluăm: la 80 de ani mă văd cu un alt laptop! Unul albastru. Nu știu de ce albastru, dar așa mă văd, na... Cu procesor intel, evident și memorie maaaaare, ca s-o suplinească pe a mea, care la vârsta aia o să funcționeze din doi în doi și probabil pe sărite... Lângă el mai văd, stați așa să șterg puțin globul de cristal, că s-a aburit de emoție... Deci, alături se va afla un hard disk etern, pentru că, oricât de mare va fi al lui, mie tot n-o să-mi ajungă... De fapt, în atâția ani se vor aduna foarte, foarte multe chestii, deci nu va fi unul singur, va fi un teanc de HDD-uri externe, așezate frumos lângă port-ul USB 10, că până atunci sigur se va inventa așa ceva. Adică unul prin care informațiile vor trece cu viteza gândului.

Și laptop-ul ăsta pe care o să-l dețin atunci n-o să se deschidă ca cel de azi. Va avea un buton pe care o să apăs și gata, capacul va lua poziție de drepți. Nu va fi nevoie nici să-mi scol oasele obosite din pat, ca să-i tastez parola, cu vârful arătătorului de la mâna stângă... Îmi va recunoaște vocea! Deci, când o să mă trezesc din somn, numai cât voi deschide un ochi să mă uit la el, se va aprinde. Eu o să scot de sub pătura călduță o mână creepy, tremurândă și o să apăs, sfârșită de efort, butonul de care ziceam mai sus. Apoi el mă va saluta politicos, îmi va zice cât e ceasul și-mi va deschide toate ferestrele și programele de care am nevoie. Sau pe cele din seara precedentă, că nu cred că, la 80 de ani, o să mă schimb și o să-i dau shut down în loc de sleep... Iar seara, la culcare, laptop-ul meu deștept de atunci va "simți" când îs pe cale să adorm, îmi va pune o melodie de somn garantat și, când mă va auzi că sforăi, va "adormi" și el, singur, fără să fie nevoie să-mi întrerup eu coșmarurile ca să-i tuflesc capacul...

Și va avea cameră video integrată, nu ca amărâtul ăsta care, săracul, se trezește cu ditamai cartoful, moț, ori de câte ori vorbesc cu cineva care dorește insistent să-mi vadă ochii cei minunați de albaștri... Iar camera nu va fi oricum. Va fi una specială, care să-mi "aranjeze" artistic fața, să nu-mi sperii interlocutorii cu cearcănele cât balena, sau cu firele de păr care îmi vor apărea în barbă la vârsta aia... Asta așa, pentru moralul meu, că probabil voi vorbi cu doamne respectabile, cu același grad de ridare ca mine! Parcă văd cum o să ne apropiem periculos de mult de ecran, ca să vedem ceva, că n-o să vrem să apărem "în public" cu ochelari cât două funduri de borcane, și o să strigăm una la cealaltă, prin microfonul primit de ziua noastră, în formă de proteză: "Ce faci, pun bine?"

Mouse-ul. Acum am pitici cu idei de "mauși" în formă de mașinuță. La vârsta aia, probabil or să se senilizeze și piticii respectivi și vor vrea, ce știu eu, unul în formă de mănușă, evident fără fir, moale, care ține cald, face masaj la degetele înțepenite de ani și cu scroll-ul acționat vocal, că un deget bătrân nu mai are chef să se agite ca-n tinerețe... Iar ca bonus, odată cu mouse-ul mănușă, laptop-ul va veni cu o păturică ce se va încălzi, imediat ce e conectată la portul USB. Pentru un plus de confort în toamna vieții...

Una peste alta, la 80 de ani voi fi la fel de zăpăcită ca acum. Voi continua să-mi doresc ultimele device-uri apărute și le voi ține piept cu succes, nu s-a născut încă aparatul care să poată păstra secrete față de mine și sper nici să nu se nască până atunci... O zi obișnuită va fi probabil așa: mă voi întâlni cu prietenele mele ca acum, dar mai des, că nu vom mai munci ca apucatele..., vom bea un ceiuț, pentru că berea, cafeaua sau tăriile vor fi scoase în afara legii, vom pune Metallica sau alt rock la volum ridicat, că vom fi mai surde, poate vom sta cu nasurile într-un monitor LCD uriaș să vedem noul episod din Dexter, în rest, glumele, hăhăielile și tâmpeniile de acum, dar cu ceva ani în spate... Iar eu, eu voi mai avea ceva, care va rămâne constant în viața mea, până atunci:  magazinul online Oktal, un prieten de nădejde care mă va ajuta să fiu la curent cu ultimele noutăți din domeniul tehnicii, care, știu sigur, va rămâne la fel de serios, de unde-mi voi lua, cu cea mai mare încredere, tot ce am nevoie și care, în anul când voi împlini 80 de ani, îmi va trimite un mail în care să mă anunțe că tocmai a ieșit de pe ușa fabricii laptopul meu albastru, cu păturică și mouse mănușă!

Postare pentru SuperBlog, etapa 14.