duminică, 7 octombrie 2012

Prietena Avensis

Și mergeam cuminte pe stradă, adâncită până la gulerul cămășii în gânduri, încercând să-mi dau seama cine-i persoana importantă din viața mea pe care ar trebui s-o plasez și analizez într-o Toyota Avensis, pentru prima probă a SuperBlogului... Când claxonul, care s-a trezit să-mi țipe drept în ceafă, m-a extras subit din gânduri, mi-a speriat neuronul în așa hal că l-a înțepenit în poziție de drepți, cele câteva idei pe care reușisem să le adun au luat-o disperate la fugă, iar eu, da, am picat cât eram (și sunt încă...) de lungă, drept în sfântul nas din dotare! Și s-a făcut brusc întuneric la mine-n cap.

Parcă începe să se lumineze... Sunt pe ceva care mă leagănă, plăcut. Cald... Și toarce. Dau să mă așez mai comod și mă sprijin în mâini. Piele moale, fină... Da, sunt pe o pisică egipteană gigantică. Aaaaaa...îmi revin într-o secundă și deschid ochii cât felinarele! Eram într-o mașină, iar în stânga mea stătea impasibil Dr. House. Nu orice mașină, eram cu House într-o Toyota Avensis! Acum, nu știam la ce să mă uit mai întâi: la mașină, sau la el... M-a ajutat nasul să mă decid, la nici unul, pentru că mă durea și-l simțeam 3 în 1: umflat ca o minge de plajă, roșu ca un nas de clovn și rupt ca un magnet cu șuruburi pe el. 
-E distrus, nu-l pot repara, tre' să-ți fac transplant de nas.
Nu-ul meu disperat a fost întrerupt insolent de o melodie.
-Știu că ai sistem multimedia avansat Toyota Touch&Go, da' închide muzica, simt pe timpan fiecare dintre cele 11 boxe!
Zâmbet sadic. Muzica se aude în continuare. Dau din mâini, mă agit și... Îmi suna telefonul. O prietenă bună.
-Ia zi, ce faci?
-Nimic. Eram într-o Avensis cu House. Și mergeam să-mi facă transplant de nas. Și...
-Am înțeles, culcă-te la loc, te sun mai târziu!
...................................
Nu, nu m-am culcat la loc. Nu vreau alt nas! Și tocmai mi-am dat seama cine-i persoana remarcabilă căreia i se potrivește o Toyota. Am și eu un mini-House... Deșteaptă, verticală, sarcastică, certată cu volanul, cu ideea că o să pună iar frână cu accelerația și gândind că oricum nimeni n-o să se suie în mașină dacă va conduce ea.

Eu nu am în viața mea "personalități importante", nu mă identific cu nimeni, nu am idoli, nu fac ce face Marele Cutare... În schimb am persoane importante! Tu ești una dintre ele. Și știi asta... De când te-am întâlnit, am învățat multe: m-ai pus, cu încăpățânare, să aflu cine sunt, mi-ai arătat că unii oameni pot fi mult mai mult decât spun și decât cred, mi-ai arătat cât de frumos e curcubeul și cât de important poate fi un prieten. Ești un om deosebit și ești mereu acolo când am nevoie. Persoana care sunt azi, sunt în mare parte și datorită ție.

Gata, poți să-ți bagi batistuța în buzunar, am terminat cu chestiile sensibiloase. Acum să ne ocupăm de altceva!
Mi-ai zis odată ce mașină vrei de ziua ta. Îmi pare rău, nu vreau să te dezamăgesc, da' sincer, nu te văd în așa ceva. În schimb Toyota Avensis... Frateeeee... Fii atentă cum sună! Rimează cu tine! Arată ca tine! E genială ca tine! Doamne, ești Toyota Avensis!

Albastru metalizat, să se asorteze cu ochii tăi. Frumoasă, îndrăzneață, ușor agresivă, distinsă și foarte plăcută. Puțin ironică, spunând parcă: ajunge-mă dacă poți! Interior din piele, elegantă și modernă. Ultradotată, tehnologie de vârf, să poți face tot ce vrea neuronu' tău: radio, CD-player, mail, port USB ca să-ți aduci cu tine melodiile preferate și, foarte important, sistem de navigație, ca să fii sigură că nu te pierzi niciodată... A, îți zice chiar cum va fi vremea. Și, pentru că adori căldura și confortul: scaune încălzite, reglabile, să nu-ți fie frig în diminețile reci! Sau în alea 3 luni de iarnă, cu prelungiri... Asistență la parcare și cameră video în spate, să fii sigură că nu faci tapet vreo pisicuță când te oprești. Viteză: la fel de rapidă ca mintea ta, atinge 100/h în 10 secunde! Suporturi de pahare - să ai unde pune salvatoarea cafea zilnică, "tavanul" poate deveni transparent cu doar un click de buton - să te bronzezi în timp ce conduci, portbagaj mare, sau uriaș dacă rabatezi bancheta din spate - ca să poți lua cu tine oriunde cățelul și pisicile proprii... Și una dintre cele mai importante chestii: pornește cu o apăsare de buton! Astfel, n-ai fi obligată să-ți ții cheia atârnată de gât, ca să fii sigură că n-o pierzi... Hehehe...

Așa-i că am dreptate? Dacă citești mai sus, pe alocuri nu știi dacă am vorbit de tine sau de mașină... E creeată pentru tine. E perfectă pentru tine. V-ați completa reciproc. O Toyota Avensis cu tine la volan ar fi mașina supremă! Iar tu..cu așa bijuterie inteligentă, ți-ar dispărea teama de condus și ai ajunge cel mai tare șofer din SE-ul Europei!

Și, off the record, eu aș merge oricând într-o mașină condusă de tine.

Postare scrisă pentru SuperBlog, etapa 1.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu