miercuri, 22 august 2012

Leapșă cu busola-n buzunar

Leapșă nou-nouță, de la Vienela.

1. Muntele sau marea?
Munte. Sau mare. Munte? Poate mare? Sigur munte! Sau mare? Glumesc... Oricare dintre ele, atâta timp cât sunt acolo cu cine trebuie! Sau poate un munte mare...

2. Iarnă sau vară?
Dacă ar fi trebuit să răspund la întrebarea asta când eram mică, cred că aș fi spus iarnă, din cauze multiple: zăpadă, Moș Crăciun, sanie trasă de tata cu mine pe ea, bulgăreală, oameni de zăpadă, cazemate care se prăbușeau peste mine... Nu mai contau nasul, mâinile și picioarele înghețate. Apoi, după o pauză de câteva minute de gândire, aș fi spus vară. Pentru că vara era vacanța mare, miros de iarbă și fân, flori pe care le culegeam pentru mami(bunica), era mare sau munte cu ai mei și platoul mare din cristal, plin cu fructe, cu care mă așteptau bunicii când reveneam acasă. Acum nu știu ce să răspund, toate motivele astea au dispărut, bunicii au dispărut... Și tata. Zic vară, pentru că pot dormi cu geamul deschis. Ca să zic ceva...

3. Care e destinaţia la care visezi că vei ajunge măcar o dată în viaţă?
Asta e simplu: Mexic. Întotdeauna mi-a plăcut. Sau orice alt loc, împreună cu tine...

4. Care a fost cea mai frumoasă ţară pe care ai vizitat-o?
Nu prea am văzut multe. Franța. Și România...

5. Care a fost cel mai frumos oraş, din afara ţării, pe care l-ai vizitat?
Cred că Strasbourg. Mi-a plăcut și Odessa.

6. Care a fost cel mai frumos oraş din România pe care l-ai vizitat?
Sighișoara. Și Sibiul.

7. Ce obiectiv turistic te-a impresionat?
Mânăstirea Neamț. E un loc special pentru mine...

8. Ce obiectiv turistic românesc ai recomanda unui străin?
Mânăstirile din nordul Moldovei.

9. Ce oraş ţi-ai dori să vizitezi?
Clujul. Florența.

10. Ce suveniruri cumperi de obicei?
De regulă, prostioare funny. Sau, dacă găsesc, chestii care înseamnă ceva pentru persoana pentru care le iau.

Leapșa poate fi "furată" de oricine și, dacă o vor, eu o pasez lui: Cami Liz, Eclipse, Mihaela, Cudi și Ana.

6 comentarii:

  1. Imi pare rau pentru tine, pentru persoanele disarute din viata ta.
    Dar ai dreptate,fiecare anotimp ne aminteste de etape ale vietii.
    Ma fascina si pe mine candva Mexicul.
    Nu mi-ai pus si mie link pe nume. :((

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc, Ina.
    Acum am citit mai cu atentie. Ai fost si la Odessa? Am vazut candva un flim de dragoste si cumva, datorita lui, am ramas cu o impresie buna despre acest oras.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost anul trecut, la un târg/expoziție. am pus acum, pe "Odessa", link cu postarea pe care am scris-o atunci... :D

      Ștergere