joi, 14 iunie 2012

Muc cel mic

Unii oameni sunt proști și răi. Gratuit. Dar probabil, ca să se simtă bine, fericiți și împliniți, își fabrică motive ca să-și justifice faptele. Sau caracterul. Sau poate, dacă nu-s prea proști, cred că așa păcălesc karma. Și se vizualizează măreți, intangibili, deasupra ta. Încă nu știu dacă să râd sau să-mi fie milă de ei... Pentru că-s într-un echilibru atât de fragil, că bobârnacul primit de la karmă îi trântește-n mocirlă iar și iar. Nu-și dau seama de asta și continuă tot așa. Nu se schimbă. M-am contrazis odată cu o prietenă, că oamenii se pot schimba. Nu. Avea dreptate, oamenii nu se schimbă, structura rămâne la fel.. Nu neapărat pentru că nu vor, ci pentru că nu pot s-o facă. Chiar și-n cazul fericit în care-și dau seama că ceva-i în neregulă cu ei, nu pot s-o facă.

M-am întrebat de multe ori dacă-s proști pentru că-s răi, sau dacă-s răi pentru că-s proști. Cred că depinde de fiecare-n parte. Așa cum, dacă ești prost nu ești neapărat rău, iar dacă ești rău nu ești neapărat prost. Dar, oricum ar fi, combinația asta e nașpa. Pentru că, dacă stai pe lângă așa un om, te trezești uneori târât în noroiul lui, fără să ai vreo vină, fără să vrei și fără să știi de ce. Pe moment. Apoi îți dai seama ce și cum și te trezești. La un moment dat, începi să urăști petele de pe haina ta. Petele care au sărit când respectivul a picat lângă tine-n, să zicem noroi... Sau petele cu care te-ai ales pentru că, în cădere, s-a agățat de tine și te-a tras după el. Și iei distanță. Puțin câte puțin. Până o să te enervezi odată bine de tot și-o să te scuturi. Atât de tare, încât o să zboare totul în jurul tău. Inclusiv cei al căror loc nu-i lângă tine. Ca să fim plastici și să folosim metafore, e exact ca atunci când ai un muc mic și enervant, bine camuflat în nas, pe care-l auzi cum zbârnâie și pe care-l știi acolo, dar de care nu poți scăpa doar dacă-ți tamponezi fin și delicat năsucul. Și-l suporți cu stoicism, chiar dacă-ți stă pe neuron, îl tolerezi sperând că, poate- poate se usucă și cade singur. Da' nu. Până nu sufli cu toată puterea, n-ai nici o șansă. Dar apoi rămâi fericit și liniștit. Până la mucul viitor, da' asta-i altă poveste...

Pe principiul "what goes around, comes around", cules cu grijă din marea înțelepciune a guru-ului, reținut și folosit, eu o să continui să fiu Eu. Doar Eu.Mereu EU. Indiferent de felul în care se comportă ceilalți în jurul meu. În fond, cum se comportă e problema lor, nu a mea. Karma lor, nu a mea. Prostia lor, nu a mea... Problema mea devine doar atunci când stau prea mult timp și evit sau amân să-mi suflu tare nasu'...

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu