Cu capu'-n nori...

Cam asta-i starea mea normală: cu mansarda prin ceruri. Albastre, senine, sau mai întunecate... Iar picioarele, pe pământ. Probabil și alea ar fi tot în aer, dacă n-ar exista legea gravitației. O lege care se aplică chiar dacă eu nu țin cont de ea... Norocul meu. Sau nu... Pentru că uneori e cam greu să rămân în picioare. Și mai cad... Cobor brusc și violent din norii pufoși, ușori, moi și dau cu nasu' de țărână. Asta e, se mai întâmplă. Tuturor, nu doar mie. Doar că atunci când ți se întâmplă ție te cam doare... Da' hopa sus, scuturi hotărâtă praful de pe tine, înjuri scurt gravitația, sufli oleacă pe bubă să nu mai usture așa rău și pleci iar la drum. Drumul tău. Cel pe care l-ai ales, sau care te-a ales el pe tine și tu-l continui... Cel pe care-l creezi mereu, la fiecare cotitură. Gândind mult și bine înainte, sau din instinct.

Dacă ai pe cineva care îți stă alături și te prinde când te împiedici, sau care îți întinde mâna să te ridice ori de câte ori cazi...ține-l aproape. Chiar dacă ai impresia că nu-ți trebuie. Suișuri și coborâșuri, zbor și poticneli. Că doar e drum, nu poate fi drept! Eu am. Sunt norocoasă, știu. Ce nu știu e dacă chiar există îngeri (cu toate că se pare că știu cum arată, că-i pictez...), dar înclin să cred că da. Poate uneori se materializează și aterizează în calea ta fix atunci când trebuie. Sau poate sunt doar oameni. Sau poate-s îngeri dar nici ei nu știu că sunt... Așa cum, până de curând, nici eu nu știam cum sunt... Ce tare ar fi să ai un înger care să nu știe că-i înger... Dar tu să știi!

În ultimul timp umblu haotic. Sar peste hopuri, mai dau în gropi, urmez scurtături care se dovedesc a fi mai lungi și mai nasoale ca drumul care se-ntinde-n față... Aleg încontinuu. Nu întotdeauna și bine... Dar, bună sau nu, e alegerea mea. Nu mi-e rușine de niciuna și nici nu regret vreuna. Alegeri, drumuri, viață... O hartă mereu în schimbare. Una în care nici o întâlnire nu e întâmplătoare, dar în care poți hotărî singur cu cine vrei să-ți încrucișezi drumurile și cu cine vrei să mergi paralel. Nori, pământ solid, zbor, julituri, zâmbete și hug-uri la aproape fiecare răspântie. Lacrimi? Nuuu... Fiind cu capul în nori, uneori aduni ploaia în privire. Doar ploaie...

E fain să fii berbec. E fain să fii cu capu'-n nori. E fain să fii eu.
Ce nu-i fain e că drumul meu începe să se îndepărteze de al tău... Iar într-o zi, s-ar putea să nu mai știu să te găsesc. O zi ca oricare alta... În care o să aleg, în care o să cad, sau în care o să zbor... Și-n care o să fiu cu capu'-n nori, desigur!